Crucea de ceara a strabunicii

Strabunica mea a murit de mult, Dumnezeu sa o ierte. Atunci cand
a murit era primavara spre vara si era cald afara. Datorita caldurii, era normal
sa se descompuna. Ea nu numai ca s-a descompus, dar s-a si umflat foarte tare.
Baiatul ei (bunicul meu) a intrat in camera in care statea pe catafalc strabunica
ca sa aduca ceva. In camera nu era nimeni in afara de el. In acel moment mainile
strabunicii au cazut de o parte si de alta a corpului, iar mana in care
tinea crucea de ceara aproape ca l-a lovit pe bunicu. El s-a speriat si a fugit, strigand
ca mama lui a aruncat cu crucea dupa el. Atunci au venit mai multi oameni din sat
si unul dintre ei a avut curaj sa intre si sa lege mainile moartei, ca sa stea incrucisate
pe piept.
Strabunica, atat cat traise, se atasase mai mult de fiul cel mic al bunicului meu.
Mereu il chema sa ii dea dulceata si il alinta. Dupa ce strabunica a murit,
baietelul a vazut-o intr-o zi mergand prin curte cu un ceaun in mana ca sa dea
mancare la porc. El i-a aratat-o parintilor si surorii lui, dar nimeni n-o
putea vedea in afara de el.
De atunci nu el nu mai voia sa intre in camera in care murise strabunica,
pentru ca ii era frica sa n-o vada.